Lacrimile îndreptării sting al conștiinței jar,
niciodată-aceste lacrimi nu vor curge în zadar.
Ceea ce-i peste putere, nu ne cere îndreptarea,
însă ce ne dăruiește este binecuvântarea.
Ce-i trecut, trecut rămâne,
nu-l mai poți schimba de-acum,
viitorul însă astăzi poți să-l schimbi
- luând alt drum.
Nu poți să înlături moartea care este-n drumul tău,
însă poți venind spre Bine, s-o învingi
scăpând de rău.
Pregătește-te de astăzi pentru cerul fericit
dacă tu vrei ca și cerul să te-aștepte pregătit,
cum vrei tu să te primească cerul sfânt în sânul său
când tu nici gândești acuma să-l primești în sânul tău?
Când cel rătăcit se-ntoarce și își plânge ce-a făcut
nimenea să nu-l mai mustre de păcatul din trecut.
Patru mici, ușor doboară, împreună, pe un mare;
unitatea e puterea în oricare-mprejurare.
Multe gâște-nving o scroafă,
multe ape fac o mare,
multe ciori alungă uliul
- fiți un suflet în lucrare.
Lacrimile îndreptării sting păcatul cel din jar
și-aduc celui ce le varsă dulcele iertării dar.
Ușor poți trupul să ți-l speli,
dar sufletul ți-l poți mai greu
- doar plânsul scapă de greșeli
și grija de-a fi bun mereu.
Părerile de rău din suflet n-ai voie să-ți înăbușești
ci să le-mpaci cu-mbrățișarea acelor care îi jignești.
Numai soarele arată ce e, unde el pătrunde,
numai adevărul spune câte inima ascunde,
numai focul arde pleava și gunoiul din grădină,
- numai plânsul îndreptării spală sufletul de vină.
Fără suflet nu e artă,
fără lacrimi nu-i căință,
fără luptă nu-i cunună,
fără crez nu-i biruință.
Îndreptare-adevărată este-o naștere de Sus,
fără ea nu-i mântuire
nici în lume - și nici Sus.
Îndreptarea-adevărată nu-i pe-o zi, când s-a făcut,
ci e pentru veșnicie un hotar de netrecut.
Dacă mintea celui care se căiește - ar fi-așa,
înainte de cădere - cine oare-ar mai cădea?
Dar nefericit e-acela care nici dac-a căzut
tot n-ajunge mai cuminte... - el e-n veci de veci pierdut!
Noi vom plânge mai amarnic pururi faptele acele
ce le-am vrut mai cu putere
și-am ținut mai mult la ele.
Cu cât acoperi focul, cu-atât l-aprinzi mai tare
- mărturisește-ți vina de vrei a ta-ndreptare
și leapădă păcatul dacă dorești iertare,
căci rana-acoperită nu-și află vindecare.
Nu fii grabnic cu răspunsul
ci fii grabnic cu-ndreptarea,
atunci nu te-alegi cu biciul
ci cu binecuvântarea.
Prima grijă tu învață
să-ți îndrepți a ta viață
căci atunci vezi deslușit
să-l îndrepți pe cel greșit.
Cine-ajunge să-și dea seama că e tare patul său
n-are să mai doarmă bine, ci din ce în ce mai rău.
Cine-ajunge să-și dea seama de păcatu-n care zace
până-l leapădă și scapă conștiința nu-i dă pace!
Doar focul cel frumos îl face pe-orice cărbune
înroșit,
doar îndreptarea bună-l schimbă
pe omul ce se vrea-nnoit.
Cercetează rădăcina firii omului cum este
că din asta-i tot ce-n fapta și-n cuvântul lui rodește;
dacă e născut din Duhul, este om duhovnicesc,
dacă nu-i născut, el are firea lui de om lumesc.
Firea lui, e greu s-o schimbe orice om
oricât ar vrea,
numai lacrima fierbinte face treaba asta grea.
Firea veche și cea nouă luptă-n noi pân-la sfârșit,
fericit e cel ce luptă rămânând nebiruit.
Luptă-te cu firea veche ce te-ndeamnă spre păcat
- cu ea până-n ceasul morții o să ai tot de luptat,
luptă-te, căci doar o clipă dacă nu veghezi viteaz
nici nu știi cum te trântește în rușine și-n necaz.
Mai bine sfătuiește decât să ocărăști,
cu sfatul bun mai grabnic ajuți și mântuiești,
ocara este aspră și taie și rănește
- de-aceea sfatu-ndreaptă, ocara îndârjește.
Mustră-l pe-nțelept - și-acesta te va socoti un sfânt;
mustră-l pe nebun - și-acesta te trântește la pământ.
De știi drumurile bune dar te duci pe cele rele
meriți aspră pedepsire
- și-o să iei multe nuiele.
Firea nouă este grâul,
firea lumii-i buruiana,
cea dintâi este din ceruri
cealaltă-i din satana
- luptă, suflete, să crească numai roada celei bune
iar pe cealaltă luptă firii noi a o supune.
Udă grâul firii sfinte cu a lacrimilor rouă
să-ncolțească și rodească tot mai mult sămînța nouă,
și-ncălzește-o cu-al iubirii soare minunat și dulce,
ca să poată-mbelșugată roadă cerului aduce.
Nu te crede prea puternic când te lupți cu firea rea,
este-atâta viclenie și nelegiuire-n ea;
ci te bizuie întruna pe al înfrânării har
ca să-i smulgi din rădăcină orice otrăvit lăstar.
Firea veche nu se poate îmblânzi și îndruma,
ci ea trebuie-a o smulge și zdrobi și sugruma;
a ei fapte duc la moarte
și oricine-o cruță-n sine
va sfârși-n nelegiuire, în gheenă și-n suspine.
Nu te înșela crezându-ți cu putință mântuirea
fără marea hotărâre, fără a-ți schimba trăirea,
căci fără schimbarea vieții, ca o moarte și-o-nviere,
nu există mântuire! - mântuirea asta cere.
Nu se leagănă copacul dacă vântul nu adie
- fără gândul sfânt, în luptă
nu-i putere și tărie.
Cârtița de la-ntuneric nu știe că este soare,
cei ce zac în necredință mor și nu știu de iertare.
Orbului îi spui zadarnic că e soare-n jurul lui,
el în veac nu va-nțelege, orișicum te lupți să-i spui.
Numai când se-ndură Mila și-i deschide ochii noi
vede soarele 'nainte
și-ntunericul 'napoi.
Nu-l învinui pe-acela
care merge prin noroi,
fă-l să vadă - și pe urmă
va ști el să iasă-apoi.
Bine fac și cei ce-acasă doar de fapte bune spun,
dar mai bine fac cei care duc pe-un orb
pe drumul bun.
De durere sau de dor
ochii ți se fac izvor...
fericit e plânsul când
face sufletul mai blând.
Plânsul revărsat căit
uscă răul săvârșit,
plânsul înnoit mereu
pace-ți dă, iubitul meu.